În Timișoara mi-am recăpătat speranța că se poate în România. Se poate altfel, se poate cu curaj.

Orașul s-a schimbat mult. Am învățat să ieșim din casă, să participăm la un act cultural, să plătim pentru un act cultural și este un lucru extraordinar. Am fost implicată și în evenimentul Sibiu – Capitală Europeană a Culturii, chiar la evenimentul de închidere, am organizat partea de concerte. Lucrurile s-au schimbat foarte mult în România, în general, din 2007 până astăzi, dar anul acesta a modificat radical consumul cultural în oraș și este singurul lucru pe termen lung care va menține zona culturală activă și va putea dezvolta societatea prin cultură. Sper ca fiecare oraș din țară să învețe din experiența Timișoarei și autoritățile să investească inteligent în cultură.

Timișoara m-a primit bine, e un oraș minunat. Cred că timișorenii au cea mai mare reținere față de oraș. Venind din afară, cred că este unul dintre cele mai frumoase pe care le avem în România și, la cum se dezvoltă, îl văd în frunte. Acum, aproape de final de an, este un moment de analiză pentru ceea ce a fost și ce va urma. Cred că în viață avem nevoie de semne de punctuație în care să putem reflecta ce a fost înainte și ce o să fie după. Eu cred că pentru Timișoara abia acum începe marea schimbare.

Zona culturală are de învățat despre modul în care au fost abordate proiectele, cu curaj, ținând cont de tradiții, dar și cu fața spre viitor și înțelegând că actul cultural este unul care trebuie plătit, la care te duci și dai o contribuție oricât de mică. Asta cred că e marea problemă în zona culturală din România, mai ales a zonei finanțate de stat, în care trăim cu această senzație că totul trebuie să fie gratuit. Gratuit în cultură nu există, cineva dintr-o sursă sau alta plătește. Ce nu îmi place mie la gratuitatea în cultură e că educăm oamenii și, mai ales, tinerele generații, că plătim doar pentru bunuri materiale. Dar și un spectacol de teatru, un concert, o carte citită sunt tot o investiție în lumea noastră interioară. Capitala Culturală are și rolul de a educa cetățenii că investiția este în primul rând în dezvoltarea interioară și după aceea în cea materială.

Eu în Timișoara mi-am recăpătat speranța că se poate în România. Se poate altfel, se poate cu curaj. Îi urez Timișoarei și oamenilor ei să aibă încredere în ei și în drumul pe care au pornit, pentru că este un drum european, frumos și bun.