E important ca Timișoara să își cultive orientarea către exterior, să aibă un profil european și conștiința că poate să genereze ea însăși un conținut cultural valoros

Am ajuns mai târziu în Echipa Curatorială Timișoara 2023, fiind implicată, înainte de asta, în programul Capitalei Culturale prin expozițiile Paul Neagu. O retrospectivă și Mircea Nicolae – Lucruri mărunte, lucruri prețioase, ultima fiind organizată în cadrul evenimentului de deschidere din februarie.

Întotdeauna mi s-a părut important ca Timișoara să își cultive orientarea către exterior, să aibă un profil european și conștiința că poate să genereze ea însăși un conținut cultural valoros, intrând în dialog cu alte contexte, vecine sau mai îndepărtate, într-un spirit racordat la exigențele, urgențele și dilemele prezentului. Acestea sunt cadrele care construiesc sensul teritoriului Conexiuni.

Mi-aș dori ca acest moment al Capitalei Culturale să facă din Timișoara un catalizator pentru regândirea și reformarea sistemului cultural în ansamblul său, pentru că s-a dovedit, într-un mod cât se poate de clar, că investiția susținută în cultură poate să creeze și să transforme instituții și practici, făcându-le relevante, iar acest prețios câștig trebuie menținut și vizat mai departe, la nivel local și național.