Seminar internațional care explorează rolul proiectelor culturale de patrimoniu și de arhitectură în transformarea orașelor
Astăzi a început la Cinema Victoria seminarul internațional „Vector TM. Cultura ca practică urbană", organizat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, în cadrul evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit". 27 de vorbitori din 7 țări europene discută despre condițiile în care practicile culturale pot transforma orașul și despre contribuția programelor de Capitală Europeană a Culturii de la Wroclaw, Maribor, Rijeka și Timișoara în acest sens.
„Seminarul este o ocazie de a construi o viziune comună între operatori culturali, administrație și strategi asupra măsurilor de politică publică care pot fi luate pentru a susține intervențiile care transformă orașul punând în valoare patrimoniul și cultivând identitatea sa urbană”
Primarul Dominic Fritz a deschis programul primei zile de seminar, care a continuat cu discuții despre rolul politicilor publice pentru a contura o direcție și un set de valori care orientează practicile culturale, respectiv despre relația dintre deciziile politice și argumentele de ordin practic ale funcționării proiectelor.
Specialiști cu experiență internațională sunt prezenți la eveniment, precum Ivan Blasi (Spania), director de program al Premiului Uniunii Europene pentru Arhitectură Contemporană / Mies van der Rohe Award, Gruia Bădescu, cercetător la Universitatea Konstanz din Germania și expert în dezvoltare urbană la CRIDL, Iza Gajny (Polonia), arhitectă, cercetătoare, co-autoare a proiectului Social Foresight 2036/2056 în cadrul ECoC Wroclaw2016, Ivan Sarar (Croația), președintele Consiliului de Supraveghere al ECoC Rijeka2020 și Jorge Bonito Santos (Portugalia), șef de divizie, intervenții în spațiul public la Primăria Lisabona.
Seminarul continuă mâine, 9 decembrie, cu o serie de prezentări ale unor intervenții importante, care au lăsat urme pozitive în orașe europene, și cu o discuție care explorează felul în care acestea pot și trebuie să fie sprijinite pentru a-și consolida efectele pe termen mediu și lung.
Programul complet și prezentările invitaților sunt disponibile pe site, iar evenimentul este difuzat pe pagina de Facebook a Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Seminarul internațional „VECTOR TM. Cultura ca practică urbană” face parte din programul Power Station, componentă a Programului Cultural Național „Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023”, dedicată dezvoltării capacităților sectorului cultural și implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Despre Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara
Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara este o instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara. Facilitează accesul comunităţii la resurse şi finanţează, din bugetul local al oraşului, proiecte în cultură, educaţie, tineret, implicare civică, sport şi mediu care dau viaţă unui un oraş creativ, dinamic şi incluziv. Centrul de Proiecte funcţionează ca organism de implementare al Municipiului Timişoara pentru Programul cultural naţional „Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023".
Evenimentul „Timișoara 2023 la nesfârșit” este finanțat de Municipiul Timișoara și organizat de Centrul de Proiecte.
Programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Parteneri „Timișoara 2023 la nesfârșit”:
Linde Gaz România, Profi, Cramele Recaș, Catena, Auchan, Coca Cola, Green Forest, Signal Iduna
Programul cultural național „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” este susținut de:
Parteneri principali: Banca Transilvania, Catena, Cramele Recaș, Iulius Town, Linde Gaz România, Profi
Partener de mobilitate: Automobile Bavaria, MAN
Transportator aerian oficial: Tarom
Partener de conectivitate: Vodafone
Broadcaster oficial: TVR