Momentul aniversar pe care îl pregătim pentru acest final de an și prin care marcăm totodată o nouă etapă a acestei călătorii unice, îmi doresc să ne aducă pe toți împreună în Piața Unirii

Suntem la finalul unui an al excelenței pentru Timișoara – și totodată punctul de start pentru un nou început. Vă invit pe fiecare să privim retrospectiv spre anul 2023, an în care Timișoara a fost, alături de orașele Veszprém din Ungaria și Elefsina din Grecia, sub reflectorul cultural al întregului continent.

Am convingerea că Timișoara a reușit să contribuie în mod consistent și semnificativ, în acest an, la consolidarea unei bune imagini a României în Europa. Cu o moștenire culturală bogată, cu o comunitate artistică vie și foarte puternică, Timișoara a dovedit prin fiecare dintre miile de evenimente produse în acest an, forța unică pe care o are, de a aduce oamenii împreună, de a construi comunități puternice, de a reda și redescoperi locuri, de a crea conexiuni.

Programul cultural național Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii este un motor al unei transformării profunde și fără precedent a oamenilor, a comunităților, a locurilor și a orașului, iar toate aceste transformări vor avea un impact pozitiv puternic pe termen lung, aducând Timișoara mai aproape de valorile europene care au consacrat-o: libertate, democrație, stat de drept, toleranță, demnitate umană, egalitate, respectarea drepturilor omului, adică acele valori pe care cred că fiecare român, din orice colț al țării și le dorește și pentru care timișorenii au luptat.

Momentul aniversar pe care îl pregătim pentru acest final de an și prin care marcăm totodată o nouă etapă a acestei călătorii unice, îmi doresc să ne aducă pe toți împreună în Piața Unirii și în toate locurile atât de frumoase ale acestui oraș. Vă invit să celebrăm împreună, Timișoara, din 7 decembrie, cu aceeași bucurie cu care sărbătorim fiecare nou început.